Igor Grosu, președintele Parlamentului, a declarat că este șocat de informațiile recente apărute în ancheta privind moartea Ludmilei Vartic, după ce s-a aflat că pe numele ei a fost emisă o amendă pentru o abatere în trafic la o oră când deja era decedată.
În cadrul unei emisiuni la Jurnal TV, Grosu a anunțat că subiectul va fi supus audierilor parlamentare organizate de comisiile de profil, inclusiv comisia pentru securitate și ordine publică și comisia pentru drepturile omului. El a subliniat că acest caz arată deficiențe în activitatea instituțiilor statului și o atitudine periculoasă în societate.
"Este un obicei prost să considerăm că violența sau conflictele din familie sunt probleme private. În final, ajungem la tragedii care ne șochează", a declarat Grosu, adăugând că utilizarea identității unei persoane decedate pentru aplicarea unei sancțiuni este "cinică" și trebuie investigată cu strictețe.
Cazul Ludmilei Vartic a declanșat reacții puternice în opinia publică. Educatoarea, mamă a doi copii, a fost găsită fără suflare pe 3 martie, după ce a căzut de la etajul unui bloc din sectorul Râșcani, în contextul suspiciunilor de abuz în familie. Soțul ei, Dumitru Vartic, a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești și a fost exclus din partid; el este vizat în anchetă, dar neagă acuzațiile.