Circa 50 MW dintr-un consum total de aproximativ 700 MW al Republicii Moldova sunt în prezent acoperiţi din baterii de stocare a energiei regenerabile, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Autorităţile vizează să majoreze această capacitate la 200 MWh în următoarele luni.
Conform ministrului, energia livrată din sistemele BESS provine din surplusul produs în timpul zilei şi este utilizată în special în orele de vârf, când cererea şi preţurile sunt mai ridicate. Aceste date sunt acum reflectate direct în statistica Operatorului Sistemului de Transport, Moldelectrica, şi nu mai sunt încadrate în categoria de energie regenerabilă.
Stocarea permite producătorilor să păstreze energia pentru momentele cu consum sporit – dimineaţa şi seara – când, de regulă, costul energiei este mai mare pe piaţă. Ministrul a subliniat că energia regenerabilă produsă local, inclusiv cea stocată, rămâne mai ieftină decât cea importată, contribuind la menţinerea unor tarife accesibile pentru populaţie, mediul de afaceri şi instituţiile publice.
În acelaşi timp, Junghietu a îndemnat consumatorii să utilizeze raţional energia electrică, pentru a susţine eficienţa sistemului şi pentru a reduce costurile la facturi.