În noaptea de 1‑2 iunie forțele ruse au lansat un atac masiv asupra Ucrainei, cu 729 de obiecte aeriene – 73 de rachete și 656 de drone Shahed. Apărarea ucraineană a neutralizat 642 dintre acestea, dintre care 602 drone și 40 de rachete, dar rachetele balistice au rămas mult mai greu de doborât.

Strategia rusă a combinat saturarea sistemelor de apărare cu drone și decoy-uri, pentru a consuma interceptoarele, și a direcționat rachete balistice costisitoare spre ținte strategice. Această abordare pune o presiune enormă pe sistemele scumpe, în special pe Patriot echipat cu interceptoare PAC‑3 MSE, singurele capabile să facă față acestor amenințări.

Pentru Statele Unite și Europa problema devine una industrială: producția de interceptoare trebuie să crească pentru a egala ritmul lansărilor rusești. Lockheed Martin a livrat peste 600 de interceptoare PAC‑3 MSE în 2025 și lucrează la accelerarea producției, în timp ce Europa încearcă să-și consolideze lanțul de aprovizionare. În același timp, lanțul de producție al Rusiei rămâne vulnerabil la sancțiuni și atacuri asupra componentelor electronice și a facilităților de producție.

Concluzia este clară: războiul modern se desfășoară și în cifre. Dacă atacatorul poate produce mai multe rachete decât apărătorul poate intercepta, apărarea se erodează. De aceea, pe lângă creșterea numărului de interceptori și lansatoare, este esențială și capacitatea de a lovi din timp infrastructura de producție și depozitare a rachetelor rusești, pentru a menține un echilibru strategic în favoarea Ucrainei.