Programul extraordinar de regularizare lansat de guvernul spaniol a atras peste un milion de cereri până la data limită de 30 iunie, dublând estimările inițiale de 500 000 de beneficiari. Cererile au fost depuse de migranţi fără documente şi solicitanţi de azil care trăiesc în Spania de ceva timp, iar premierul Pedro Sánchez a subliniat că acest număr arată necesitatea măsurii.

Procesarea unui număr atât de mare reprezintă o provocare administrativă majoră. Autorităţile au la dispoziţie trei luni pentru a verifica documentele, dovada de rezidenţă şi cazierul penal al fiecărui solicitant. Întârzierile ar putea afecta certitudinea juridică a celor care aşteaptă să ştie dacă pot lucra, închiria locuinţe sau accesa servicii publice.

Guvernul argumentează că regularizarea aduce beneficii economice: muncitorii neregulaţi sunt deja prezenţi în agricultură, ospitalitate, construcţii şi alte sectoare, iar includerea lor în sistemul formal reduce exploatarea, creşte veniturile fiscale şi susţine un model demografic îmbătrânit cu deficit de forţă de muncă. Criticii avertizează că o regularizare la scară largă ar putea încuraja migraţia neregulată în viitor şi ar recompensa intrarea ilegală.

În contextul în care Uniunea Europeană consolidează politici de returnare şi control al frontierelor, experienţa Spaniei devine un punct de referinţă. Dacă autorităţile reuşesc să proceseze cererile rapid şi să integreze beneficiarii în piaţa muncii, programul ar putea demonstra că regularizarea poate fi un instrument de guvernanţă a forţei de muncă, nu o renunţare la controlul frontierelor. În caz contrar, volumul mare de cereri ar putea deveni vulnerabilitatea principală a iniţiativei.