Fără taxe vamale, un telefon fabricat în Estonia poate fi livrat în Portugalia și banii circulă liber. În schimb, sectorul jocurilor de noroc se confruntă cu 27 de seturi de reguli diferite în blocul european. Acest contrast ridică întrebarea de ce Uniunea Europeană, care a eliminat multe frontiere, nu reușește să facă același lucru în domeniul pariurilor.

Răspunsul simplu este că Bruxelles nu a încercat să creeze o lege unică pentru gambling. Conform Comisiei Europene, nu există încă o legislație UE în acest sector, iar statele membre sunt libere să își organizeze propriile servicii de jocuri de noroc, respectând în același timp libertatea de furnizare prevăzută în tratatele europene. Unele țări, cum ar fi Finlanda, au monopoluri de stat (deși acestea sunt în proces de liberalizare), în timp ce altele acordă licențe multiple operatorilor privați. UE nu favorizează niciuna dintre abordări, lăsând decizia la nivel național din cauza caracterului controversat și diviziv al subiectului.

Unde Bruxelles tace, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a intervenit frecvent. O hotărâre recentă a confirmat că un stat membru poate interzice sloturile online și anumite produse de pariuri, chiar dacă operatorul deține o licență valabilă în altă țară UE, atâta timp cât restricția servește un interes public real, cum ar fi protecția consumatorului. Acest principiu a fost aplicat și în alte cazuri, de exemplu în reglementarea agenților din fotbal, demonstrând că regulile naționale rezistă atâta timp cât sunt justificate și proporționale.

Deși nu există o armonizare specifică pentru gambling, operatorii trebuie să respecte GDPR, normele anti-spălare a banilor și, recent, Digital Services Act. Aceste cadre generale contribuie la uniformizarea unor aspecte de conformitate. Pentru platformele online care operează în mai multe piețe UE, realitatea este că trebuie să obțină licențe pe fiecare stat, să se conformeze la taxele și regulile locale privind mizele și publicitatea. Acest proces complex favorizează operatorii mari, care pot absorbi costurile administrative. Principiul subsidiarității, care prevede că deciziile trebuie luate cât mai aproape de cetățean, rămâne un obstacol major pentru o legislație unică, iar perspectivele de schimbare pe termen scurt sunt reduse.