O echipă de cercetători care explorează nord-estul Oceanului Atlantic a observat direct sute de butoaie cu deșeuri radioactive aflate într-o stare avansată de degradare. Din containerele puternic corodate, o parte din materialul radioactiv s-a scurs deja pe fundul oceanului, la o adâncime de aproape 4.800 de metri.

Măsurătorile făcute la fața locului au indicat o prezență a radionuclizilor peste nivelul normal al zonei, însă valorile înregistrate rămân deocamdată limitate.

Descoperirea nu oferă un verdict final privind impactul ecologic. În a doua jumătate a secolului XX, în această regiune au fost aruncate peste 200.000 de astfel de containere. Va fi nevoie de luni întregi de analize de laborator pentru a stabili cât de departe s-a extins contaminarea și dacă fauna abisală absoarbe aceste substanțe toxice.

20 de scufundări în abis

În perioada 27 mai – 28 iunie 2026, nava de cercetare Pourquoi Pas? a transportat aproximativ 30 de savanți în zona de studiu. Submersibilul de mare adâncime Nautile a efectuat 20 de scufundări la peste 4.700 de metri, oferind echipei acces direct la un mediu analizat anterior doar de la distanță.

Expediția a reunit cercetători francezi și parteneri internaționali. Deși câmpia abisală poate părea un deșert rece și steril, aceste adâncuri lipsite de lumină adăpostesc un ecosistem complex format din microbi, pești și nevertebrate.

Ce au găsit cercetătorii pe fundul oceanului

Imaginile surprinse de submarin arată containere metalice deteriorate din care conținutul s-a scurs direct în sedimentele marine.

Paradoxal, aceste deșeuri industriale au devenit adevărate „insule artificiale” pe fundul moale și mâlos al oceanului. Anemonele, bureții de mare, crabii și alte organisme s-au fixat pe recipiente sau în imediata lor apropiere.

Amprenta radioactivă

Senzorii au identificat izotopi radioactivi specifici deșeurilor industriale, cum ar fi cobalt-60 și niobiu-94, utilizați ca markeri clari ai contaminării. Au fost detectate, de asemenea, elemente precum cesiu-137 și americiu-241.

Identificarea sursei exacte rămâne însă o provocare: cesiul-137 și americiul-241 pot proveni și din testele nucleare atmosferice sau din vechi accidente. Rețeaua complexă de radiații face ca izolarea unei singure surse să fie extrem de dificilă.

„Întrebarea esențială era dacă au scăpat radionuclizi din butoaie și sub ce formă”, explica Javier Escartín (École Normale Supérieure), coordonator al proiectului alături de Patrick Chardon (Universitatea Clermont Auvergne).

Răspunsul este acum clar: materialul radioactiv a ieșit din containere. Provocarea actuală este evaluarea consecințelor pe termen lung.

Cartografierea abisului

Campania actuală a construit pe rezultatele din 2025, când robotul autonom Ulyx a scanat fundul mării. Atunci au fost identificate 3.355 de containere și au fost prelevate mii de litri de apă, 345 de carote de sediment și zeci de specimene marine. Acea primă hartă detaliată a ghidat scufundările cu echipaj uman din 2026.

Containerele nu au fost concepute să reziste veșnic

În deceniile de după Cel De-al Doilea Război Mondial, zeci de mii de tone de deșeuri radioactive de joasă activitate au fost amestecate cu beton sau bitum, sigilate în recipiente metalice și aruncate în ocean.

Aceste containere nu au fost concepute ca niște seifuri perene. Strategiile din acea epocă presupuneau o izolare temporară: se miza pe ideea că, în timp, deșeurile se vor dilua treptat în imensitatea oceanului fără a provoca daune majore.

Astăzi, organizația internațională OSPAR folosește datele misiunii NODSSUM pentru a evalua riscurile acestor depozite submarine. Franța este doar una dintre țările europene care au utilizat această metodă; conform datelor CNRS, statul francez a scufundat peste 46.000 de butoaie în două campanii distincte (1967 și 1969). Originea tuturor containerelor din zonă rămâne însă mixtă, cercetătorii încercând încă să determine proveniența exactă a fiecărui lot.

Impactul asupra faunei abisale

Aparitia unor structuri rigide într-un mediu predominant mâlos schimba dinamica locală: organismele marine folosesc butoaiele drept suport fizic pentru fixare și adăpost. Însă proximitatea față de materialele radioactive ridică o întrebare critică: sunt aceste organisme contaminate?

Pentru a afla, cercetătorii au prelevat probe de apă, sediment și faună atât din imediata vecinătate a butoaielor, cât și din zone stâncoase naturale netulburate, pentru a face comparații directe.

Întrebări care își așteaptă răspunsul

Datele colectate confirmă prezența scurgerilor, dar nu oferă încă tabloul complet. Urmează să se determine:

• Concentrația exactă a fiecărui radionuclid;
• Viteza și direcția de migrare a substanțelor prin apă și sedimente;
• Gradul de bioacumulare al radiațiilor în lanțul trofic marin.

Oamenii de știință ezită să tragă concluzii pripite. Rezultatele actuale nu indică o catastrofă iminentă, dar nici nu permit declararea zonei ca fiind în afara oricărui pericol. Pentru prima dată în ultimele decenii, comunitatea științifică are acces direct la date concrete despre ce se întâmplă cu adevărat pe fundul Atlanticului.

Studiile oficiale privind misiunile NODSSUM sunt coordonate de Centrul Național Francez de Cercetare Științifică (CNRS) și instituțiile partenere.