Oamenii de știință sugerează că viața de pe Pământ și de pe Marte ar putea avea un strămoș comun, în contextul în care un nou rover se pregătește să caute urme de viață antică pe Planeta Roșie. Roverul ExoMars „Rosalind Franklin”, construit la Stevenage de compania Airbus pentru Agenția Spațială Europeană (ESA), va fi primul care va fora la o adâncime de doi metri sub suprafața marțiană, în căutarea unor dovezi că viața a înflorit acolo cândva. Misiunea este programată să fie lansată în anul 2028, cu o aselenizare prevăzută pentru 2030, însă echipa de cercetători desfășoară deja de câteva săptămâni teste de navigație în deșertul Tabernas, din apropierea orașului Almería, Spania, un teren care imită perfect condițiile de pe suprafața lui Marte.

Descoperirea vieții pe Marte ar schimba radical tot ceea ce știm, afirmă cercetătorii, subliniind că, dacă organismele de acolo ar fi similare cu cele de pe Pământ, acest lucru ar putea indica faptul că cele două planete au fost însămânțate dintr-o sursă comună, printr-un proces cunoscut sub numele de panspermie. Există chiar posibilitatea ca viața marțiană să fi dat naștere vieții de pe planeta noastră. Susanne Schwenzer, profesor de mineralogie planetară la Open University și om de știință interdisciplinar în cadrul acestei misiuni, a subliniat că umanitatea consideră în prezent că suntem singura formă de viață din univers și că Pământul este singura noastră „ambarcațiune de salvare”. Totuși, găsirea unor urme de viață trecută pe Marte ar fi un lucru extraordinar, ridicând întrebarea dacă viața a apărut acolo în momentul în care a fost posibil și a migrat ulterior aici, sau dacă toți împărtășim același strămoș.

Acum aproximativ patru miliarde de ani, Marte era o planetă locuibilă, având lacuri, râuri, un vast ocean, precum și o atmosferă și un câmp magnetic ce protejau suprafața de radiațiile spațiale mortale. Această perioadă de locuibilitate a coincis cu bombardamentul masiv târziu, între 4,1 și 3,8 miliarde de ani în urmă, când un număr disproporționat de mare de asteroizi și comete s-au ciocnit cu planetele, aducând potențial blocurile de construcție ale vieții, precum aminoacizii și componentele ADN-ului. Spre deosebire de Pământ, Marte s-a răcit rapid, pierzând dinamul topit din nucleul său care alimenta câmpul magnetic. Fără acest scut, vântul solar a smuls atmosfera protectoare și apa planetei, făcând-o nelocuibilă până în urmă cu aproximativ 3,7 miliarde de ani.

Radiațiile solare au bombardat Marte timp de miliarde de ani, sterilizând complet suprafața, motiv pentru care oamenii de știință trebuie să foreze mai adânc decât pot pătrunde razele cosmice. Roverele anterioare au reușit să preleveze mostre doar de la câțiva centimetri adâncime. Roverul Rosalind Franklin va ateriza în regiunea Oxia Planum, aproape de ecuatorul marțian, o zonă aleasă pentru depozitele sale sedimentare antice, bogate în argilă, formate în perioada în care apa era abundentă și care ar putea conserva semne ale vieții trecute. O cameră panoramică proiectată de University College London și un spectrometru în infraroșu dezvoltat de Universitatea din Aberystwyth sunt montate pe rover pentru a identifica locurile potrivite de foraj, în timp ce un radar de penetrare a solului, numit Wisdom, examinează subsolul pentru a verifica continuitatea materialului de suprafață și pentru a detecta eventuale obstacole.

Odată confirmată o locație, roverul se va deplasa spre acel punct cu o viteză de aproximativ 1,2 metri pe oră, înainte de a fora aproximativ doi metri în sol pentru a preleva mostre. Rocile marțiene sunt apoi introduse printr-o deschizătură într-un laborator mobil de la bord, unde sunt măcinate și examinate pentru a detecta materie organică. Confirmarea existenței vieții ar putea surveni la câteva săptămâni sau luni după aterizarea roverului. Nicolas Oudart, profesor asociat la Universitatea din Versailles și membru al echipei radarului Wisdom, a explicat că, spre deosebire de Pământ, unde plăcile tectonice reînnoiesc constant suprafața, pe Marte totul a rămas aproape neschimbat timp de miliarde de ani. Forajul la doi metri adâncime ar oferi protecție împotriva radiațiilor, permițând descoperirea unor biomarkeri similari cu cei ai începuturilor vieții pe Pământ, ceea ce ar implica faptul că viața poate apărea foarte des în univers.

Deșertul spaniol a fost ales pentru teste deoarece peisajul său seamănă cu suprafața marțiană, permițând echipei să exerseze navigarea și identificarea siturilor de foraj. Semnalele radio dintre Pământ și Marte pot dura între patru și 21 de minute, în funcție de poziția planetei pe orbită, astfel că programarea roverului pentru a opera independent de controlul uman este esențială. Acesta primește instrucțiuni zilnice pentru a funcționa autonom de la centrul de control al operațiunilor roverului al ESA din Torino, Italia, care coordonează și testele din deșert prin satelit. Vincent Schaeffer, care conduce echipa de testare pe teren a Airbus, a menționat că, deși niciun loc de testare nu este identic cu Marte, se încearcă o simulare cât mai realistă, având grijă ca echipa să nu lase unelte sau urme de pași, pentru a recrea senzația conducerii unui rover pe Planeta Roșie.

În 2013, speranțele în căutarea vieții pe Marte au crescut când roverul Curiosity al NASA a înregistrat „erupții” de metan, un produs rezidual al organismelor de pe Pământ, deși oamenii de știință consideră acum că acest gaz provine probabil din activitate geologică. Cu toate acestea, șansa de a găsi organisme vii rămâne. Benoît Pouffary, șeful departamentului de explorare, pregătire, cercetare și tehnologie din cadrul ESA, a declarat că este convins că viața ar fi putut exista pe Marte, considerând acest lucru credibil. El a adăugat că următoarea generație va percepe o realitate diferită, iar descoperirea unor dovezi ale vieții într-o altă zonă a sistemului nostru solar ar sugera că viața este omniprezentă, schimbând pentru totdeauna modul în care ne imaginăm universul.

Roverul poartă numele lui Rosalind Franklin, chimistul britanic care a contribuit la descoperirea structurii în dublu helix a ADN-ului. Misiunea era programată inițial să fie lansată în 2022, iar roverul ar fi trebuit să se afle deja pe Marte. Totuși, războiul din Ucraina a determinat ESA să rupă legăturile cu Roscosmos, agenția spațială rusă, care furniza mai multe componente pentru rover. În urma acestei decizii, NASA și Agenția Spațială Regală Unită (UK Space Agency) au intervenit pentru a înlocui piesele necesare și a menține misiunea pe traiectoria sa către descoperiri istorice.