
5 știri Imobiliare.ro - rubrica realizată de Imobiliare.ro în colaborare cu Libertatea, găzduită de Corina Vârlan, îți aduce în atenție cele mai noi știri din real estate.Te-ai plictisit să tot auzi că locuințele se scumpesc și acum cauți o alternativă? Ce zici de o casă pe roți? Are dimensiunea unei garsoniere, o poți instala pe orice teren și o cumperi mobilată și utilată. Pe Imobiliare.ro costă 10.000 euro, iar prețul e negociabil.Sectorul 3 a fost, în prima lună a acestui an, campionul tranzacțiilor imobiliare din Capitală. Aici s-au vândut circa 1.000 de imobile. Următoarele locuri în top au fost ocupate de Sectoarele 6 și 1. Atât în București, cât și la nivel național se înregistrează, însă, scăderi în numărul caselor, apartamentelor și terenurilor tranzacționate.Doar un român din patru crede că majorarea taxelor pe proprietate va îmbunătăți semnificativ infrastructura, curățenia sau serviciile locale. Potrivit unui sondaj, impozitele sunt percepute de cei mai mulți dintre noi ca fiind mai mari în România decât în alte state ale Uniunii Europene. Realitatea ne arată, însă, altceva. Un francez achită anual impozite pe proprietate de 1.550 euro, iar un spaniol dă peste 750 euro pe taxe.Proiectul de regenerare urbană Silk District din Iași se extinde. S-a obținut autorizația pentru a patra sa etapă de dezvoltare, numită LOOM. Lucrările încep în vară. În primă fază aici vor fi livrate circa 300 de locuințe.One United Properties a înregistrat, în 2025, vânzări și pre-vânzări rezidențiale în valoare totală de 174 milioane euro. S-au găsit cumpărători pentru 577 de apartamente și unități comerciale, alături de sute de locuri de parcare. Anul acesta sunt în plan noi dezvoltări în București, Constanța și Sibiu.
Sursa: libertatea.ro