Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri, situația juridică a mercenarului Horațiu Potra: acesta va rămâne în arest preventiv, în timp ce fiul său, Dorian, și nepotul său, Alexandru, vor continua să fie cercetați în arest la domiciliu. Magistrații instanței supreme au respins ca nefondate contestațiile celor trei împotriva deciziei Curții de Apel București, hotărârea fiind definitivă, relatează News.ro.Cei trei membri ai familiei Potra au fost obligați și la plata cheltuielilor judiciare, în valoare de 200 de lei fiecare. Aceștia fuseseră arestați în luna noiembrie 2025, fiind aduși în țară din Dubai, sub acuzații extrem de grave: tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și al materiilor explozive.Complotul de la CiolpaniDosarul instrumentat de procurori descrie un scenariu sumbru, legat direct de tensiunile politice din decembrie 2024, după anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională. Potrivit rechizitoriului, Horațiu Potra a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la președinție Călin Georgescu și alți 20 de inculpați, fiind acuzați că plănuiau destabilizarea României.Momentul cheie al conspirației ar fi avut loc în dimineața zilei de 7 decembrie 2024. Procurorii susțin că, într-un complex de echitație din Ciolpani (Ilfov), Călin Georgescu s-a întâlnit „în condiții de clandestinitate” cu Horațiu Potra. Scopul întâlnirii a fost punerea la cale a unui plan prin care un grup paramilitar, format din persoane cu pregătire militară și condus de mercenar, să se deplaseze în București.Obiectivul grupării era infiltrarea și deturnarea manifestațiilor pașnice din acea perioadă în „acțiuni violente cu caracter subversiv”. Anchetatorii afirmă că scopul final era „împiedicarea exercitării puterii legitime în stat” și „reconfigurarea ordinii constituționale”, acțiuni menite să desăvârșească politica revizionistă a lui Georgescu.Arme în mașiniPlanul a fost dejucat î
Sursa: libertatea.ro Horaţiu Potra rămâne în arest preventiv, iar fiul şi nepotul său în arest la domiciliu. Decizia ICCJ este definitivă
Serious
News
Politics

Sursa: libertatea.ro You must be logged in to add a comment. Login.
Se încarcă comentarii...