Alături de cine a fost surprinsă Andreea Ibacka în sala de sport. Vedeta, hotărâtă să se tonifieze. E cheia mea către disciplină Andreea Ibacka a luat o decizie importantă la început de an. Soția lui Cabral s-a apucat de sală, însă, nu singură, ci alături de cele două prietene ale sale, Doinița Oancea și Majda Aboulumosha. Actrița a publicat un video în care le arată internauților ce exerciții face, iar alături a scris un mesaj în care dezvăluie motivul pentru care a luat hotărârea de a se apuca de sport.„Știi care e diferența dintre „mâine” și „azi”? Azi chiar se întâmplă. Și dacă tot e greu la sală… hai să fie distractiv!Așa mi-am propus când am decis să merg la sală alături de fete, nu singură. E cheia mea către disciplină. Cu prietenele mele, dacă vreau să renunț… cineva mă vede.Nu mai găsesc nici o scuză. Chiar dacă azi s-a vărsat o sticlă întreagă de apă în geanta mea de sală. Iar tot echipamentul era fleașcă. Iar dacă mă plâng… mi se amintește că eu ai zis să ne apucăm serios. Nu mi-am propus să slăbesc (am noroc de o greutate constantă, kind of since forever).Dar vreau să-mi lucrez musculatura, să am mai multă energie, să mă simt mai bine. Și să am un motiv foarte bun să mă văd cu fetele mai des.Cu Majda Aboulumosha şi Doinița Mihaela Oancea sala devine și terapie neoficială, competiție prietenoasă și locul în care râd atât de tare încât îți apar pătrățele pe abdomen fără să vreau. Avem și antrenor vigilent, deci dacă trișez la repetări… cineva mă numără.Ne personalizează seriile, ne pune muzică bună și ne motivează. Gata, fiecare antrenament e un vot pentru versiunea mea mai puternică ca ieri. Apropo de fete, am ales un loc „women only”, mă simt mai confortabil așa.PS: Arătam mai mişto în colanți, dar m-am filmat tocmai fiindcă la sală nu-i despre #outfitcheck”, a scris Andreea Ibacka pe contul de socializare. Sursa: libertatea.ro