Premierul Ilie Bolojan a acuzat vineri că „băieţii deştepţi” au blocat sistemul energetic prin investiţii de tip speculativ, ceea ce subliniază nevoia unor schimbări legislative pentru a nu mai permite astfel de lucruri, scrie E-nergia.ro, care citează Agerpres.„Noi producem, să spunem, în total, 9.000 MW. În structura noastră a energiei, cam asta este formula de echilibru dintre producţia de energie şi consum. Dar, în aceşti ani, ca să poţi să te conectezi în sistemul energetic ca producător, ca stocare, am eliberat documentaţii, ATR-uri, pentru 77.000 MW. Deci, gândiţi-vă că, practic, am ocupat toată capacitatea, mai mult decât realistă, de conectare a unor investiţii în domeniul energetic”, a acuzat premierul, la Europa FM..„Dacă mâine ai de făcut o staţie de stocare în România nu te poţi conecta, pentru că tot terenul este ocupat şi aceste investiţii, parte, sunt făcute de oameni serioşi, dar cea mai mare parte sunt investiţii de tip speculativ, de tip băieţii deştepţi, care, practic, dacă vrei să te conectezi cu o investiţie astăzi, trebuie să te duci să le cumperi lor hârtiile”Ilie Bolojan, premierul RomânieiProiecte fără condițiiAcesta a spus că atunci când li s-au eliberat avizele tehnice de racordare nu li s-a pus nicio condiție.„Ne vom putea, într-adevăr, creşte producţia de energie şi scădea preţul, ca să avem o energie la un preţ acceptabil”, a afirmat el.„În condiţiile în care am creşte producţia de energie şi, mai ales, stocarea, cu siguranţă, am putea scădea preţul energiei în anii următori, dar pentru asta ne trebuie 1.000 – 2.000 MW în stocare. Din punctul meu de vedere, dacă facem aceste lucruri, vom avea o tendinţă de scădere a preţului energiei electrice”, a completat Bolojan.Prețurile ar putea scădea cu 10-20% în câțiva aniOficialul a estimat că prețurile ar putea scădea cu 10-20%.Afirmațiile vin în contextul în care liberalizarea făcută anul trecut a dus la explozia prețurilor la energie.România are printre cele mai mari prețuri la electricitat
Sursa: libertatea.ro Bolojan acuză că baieții deștepți au blocat cu hârtii sectorul energetic pentru investiții speculative. Energia se va ieftini când va crește producția
News
Politică & Economie
Analiză & Opinie
Premierul Ilie Bolojan a acuzat vineri că „băieţii deştepţi” au blocat sistemul energetic prin investiţii de tip speculativ, ceea ce subliniază nevoia unor schimbări legislative pentru a nu mai permite astfel de lucruri, scrie E-nergia.ro, care citează Agerpres.„Noi producem, să spunem, în total, 9.000 MW. În structura noastră a energiei, cam asta este formula de echilibru dintre producţia de energie şi consum. Dar, în aceşti ani, ca să poţi să te conectezi în sistemul energetic ca producător, ca stocare, am eliberat documentaţii, ATR-uri, pentru 77.000 MW. Deci, gândiţi-vă că, practic, am ocupat toată capacitatea, mai mult decât realistă, de conectare a unor investiţii în domeniul energetic”, a acuzat premierul, la Europa FM..„Dacă mâine ai de făcut o staţie de stocare în România nu te poţi conecta, pentru că tot terenul este ocupat şi aceste investiţii, parte, sunt făcute de oameni serioşi, dar cea mai mare parte sunt investiţii de tip speculativ, de tip băieţii deştepţi, care, practic, dacă vrei să te conectezi cu o investiţie astăzi, trebuie să te duci să le cumperi lor hârtiile”Ilie Bolojan, premierul RomânieiProiecte fără condițiiAcesta a spus că atunci când li s-au eliberat avizele tehnice de racordare nu li s-a pus nicio condiție.„Ne vom putea, într-adevăr, creşte producţia de energie şi scădea preţul, ca să avem o energie la un preţ acceptabil”, a afirmat el.„În condiţiile în care am creşte producţia de energie şi, mai ales, stocarea, cu siguranţă, am putea scădea preţul energiei în anii următori, dar pentru asta ne trebuie 1.000 – 2.000 MW în stocare. Din punctul meu de vedere, dacă facem aceste lucruri, vom avea o tendinţă de scădere a preţului energiei electrice”, a completat Bolojan.Prețurile ar putea scădea cu 10-20% în câțiva aniOficialul a estimat că prețurile ar putea scădea cu 10-20%.Afirmațiile vin în contextul în care liberalizarea făcută anul trecut a dus la explozia prețurilor la energie.România are printre cele mai mari prețuri la electricitat
Sursa: libertatea.ro You must be logged in to add a comment. Login.
Se încarcă comentarii...