Corupția în sistemul poliției din Republica Moldova s a redus în ultimii ani, însă nu a fost eliminată, iar cazurile izolate continuă să fie documentate. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, afirmă că fenomenul rămâne influențat de factorul uman și de condițiile din sistem, inclusiv nivelul scăzut al salariilor.
Comparativ cu anii precedenţi, avem o diminuare a actelor coruptibile esențiale. În acelaşi timp nu putem spune că a fost diminuat factorul total, deoarece în multe circumstanţe factorul uman, dar şi aspecte legate de viaţa personală, determină situaţiile şi există şi cazuri înregistrate.
Reducerea fenomenului este legată în mare parte de limitarea contactului direct dintre poliţişti şi cetăţeni şi de introducerea tehnologiilor de monitorizare. Interacţiunea directă a fost diminuată la maxim, iar acolo unde există este supravegheată prin bodycamuri şi alte sisteme video.
Un semnal pozitiv este creşterea numărului de sesizări privind tentative de corupţie venite din interiorul instituţiei. În 2025 poliţiştii au raportat un număr record de astfel de cazuri, indicând o schimbare de mentalitate în rândul angajaţilor.
Pe lângă măsurile de control şi monitorizare este necesară şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru a reduce vulnerabilitatea angajaţilor. Nu tolerez actele de corupţie, dar trebuie să creştem motivaţia şi condițiile din sistem.
IGP a intensificat măsurile interne de control, angajaţii sunt instruiţi periodic şi integritatea lor este monitorizată constant. Conducerea admite că nu toţi poliţiştii corespund standardelor, iar în astfel de cazuri se aplică sancţiuni sau concedieri.
În 2025 aproape 30 de angajaţi au fost concediaţi disciplinar pentru abateri de serviciu, inclusiv pentru fapte care afectează imaginea instituţiei. Şeful IGP subliniază că astfel de comportamente nu sunt tolerate, mai ales când majoritatea poliţiştilor îşi exercită atribuţiile cu profesionalism.
Ce părere aveţi despre aceste măsuri şi evoluţia corupţiei în poliţie?
Sursa: moldova1.md