Pandemia de COVID19 a adus munca hibridă iar războiul din Iran ar putea deschide calea către un weekend de trei zile și experții cred că schimbarea ar putea deveni permanentă.

Săptămâna de lucru de patru zile a început în Asia și se extinde treptat la nivel global, țări precum Sri Lanka, Philippines și Pakistan adoptă acest model în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, iar specialiștii spun că lumea este mai aproape ca niciodată de un program de lucru redus pe termen lung.

Guverne importante reintroduc măsuri prin care angajații sunt încurajați sau obligați să lucreze de acasă pentru a economisi combustibil și a face față crizei energetice provocate de perturbarea livrărilor de petrol prin Strâmtoarea Ormuz.

Ceea ce a început ca o măsură de urgență în economiile emergente capătă acum amploare globală, o evoluție asemănătoare perioadei pandemice când schimbările temporare au devenit permanente și munca hibridă a redefinit modul în care oamenii lucrează.

Experții sugerează că un scenariu similar ar putea avea loc în cazul săptămânii de lucru de patru zile, dar impactul nu va fi uniform, iar angajații care nu pot lucra de la distanță, cum ar fi șoferii, lucrătorii în retail sau în servicii, ar putea întâmpina dificultăți suplimentare.

Deși în țări precum Marea Britanie și Australia angajații sunt încurajați să lucreze de acasă, profesorul Wladislaw Rivkin afirmă că o tranziție rapidă către un weekend de trei zile la nivel global rămâne puțin probabilă, reorganizarea structurală a modului de lucru fiind mult mai complexă decât trecerea temporară la telemuncă și creșterea costurilor cu combustibilul fiind considerată un fenomen temporar.

Profesoara Roberta Aguzzoli consideră că, deși Occidentul ar putea adopta săptămâni de lucru mai scurte pentru a reduce consumul de energie, infrastructura mai bine dezvoltată, în special transportul public, diminuează necesitatea unor măsuri drastice, în timp ce în economiile emergente dependența de combustibili și vulnerabilitatea la fluctuațiile de preț ar putea face tranziția mai rapidă.

Un factor decisiv este faptul că milioane de angajați sunt pe cale să demonstreze că pot menține productivitatea într-un interval de patru zile, iar acest experiment ar putea reprezenta punctul de cotitură pentru adoptarea pe scară largă a modelului.

Rămâne de văzut dacă săptămâna de lucru redusă, introdusă ca măsură de urgență în Asia, va avea același impact de durată ca munca la distanță în timpul pandemiei, însă experiența arată că odată ce angajații se obișnuiesc cu mai multă flexibilitate revenirea la vechiul sistem devine dificilă.

William Self afirmă că schimbările majore nu sunt întotdeauna planificate, ci impuse de crize și dacă experimentul funcționează angajatorii vor trebui să justifice revenirea la modelul anterior, contextul actual fiind diferit datorită implicării guvernelor, adoptării de către companii, presiunii costului vieții și transformărilor aduse de inteligența artificială asupra productivității.

Chartered Institute of Personnel and Development raportează deja o tendință globală de testare a săptămânii de lucru de patru zile, rezultatele preliminare fiind încurajatoare, deși tranziția este încă incipientă și impactul pe termen lung asupra performanței rămâne în evaluare.

Săptămâna de lucru de patru zile este atractivă pentru angajații din birouri, dar ridică probleme semnificative pentru lucrătorii din transport, construcții sau îngrijire, reducerea numărului de zile putând însemna intensificarea muncii, oboseală crescută, riscuri de accidente și scăderi salariale pentru veniturile reduse, adâncind inegalitățile și generând tensiuni între profesii.

Economia Statelor Unite rezistă deocamdată presiunii generate de creșterea abruptă a prețului petrolului, însă semnalele de alarmă se înmulțesc pe piețele financiare, iar închiderea de către Iran a unei rute esențiale pentru exportul de petrol a perturbat fluxurile globale de țiței, ducând la scumpiri semnificative de la carburanți până la bilete de avion.

Un sondaj recent indică faptul că impactul economic al conflictului ar putea rămâne limitat atâta timp cât prețurile petrolului nu se mențin la niveluri ridicate pentru o perioadă îndelungată, iar economiștii chestionați de Wall Street Journal estimează că o recesiune în SUA ar deveni probabilă dacă petrolul ar atinge aproximativ 138 de dolari pe baril și ar rămâne la acest nivel timp de circa trei luni.

Conflictul din Iran intră în a patra săptămână, iar prețul petrolului în SUA a urcat la aproximativ 95 de dolari pe baril, comparativ cu o medie de 65 de dolari în februarie, iar Tim Rezvan spune că dacă petrolul se menține peste 100 de dolari în următoarele trei luni este foarte probabil să vedem condiții economice dificile în SUA.

The Economist avertizează că, chiar dacă ostilitățile s-ar încheia în scurt timp, efectele prețurilor ridicate la energie ar putea avea consecințe de durată asupra economiei americane, estimările economiștilor privind durata necesară pentru ca prețurile ridicate ale petrolului să declanșeze o recesiune variază de la patru până la 55 de săptămâni, cu o medie de aproximativ 14 săptămâni, iar nivelul critic al prețului este considerat în medie 138 de dolari pe baril.

Dan Doyle atrage atenția că producția internă de petrol a SUA nu va fi suficientă pentru a compensa efectele crizei și cu cât conflictul durează mai mult cu atât crește riscul unei recesiuni, iar Robert Fry estimează că un preț de 125 de dolari pe baril menținut timp de opt săptămâni ar putea împinge economia spre recesiune, depinzând de redeschiderea Strâmtorii Ormuz până la jumătatea lunii aprilie.

Probabilitatea unei recesiuni în SUA în următoarele 12 luni este estimată la 32%, în creștere față de 27% în ianuarie, traficul maritim prin Strâmtoarea