Diplomaţii familiarizaţi cu negocierile consideră că cadrul de pace în 15 puncte pentru un acord cu Iranul, la care a făcut probabil referire Donald Trump, provine în mare parte dintr-o propunere elaborată de echipa sa în timpul discuţiilor privind programul nuclear de anul trecut, relatează The Guardian.

Propunerea iniţială a stat la baza negocierilor din mai 2025, cu puţin timp înainte ca acestea să se prăbuşească în urma atacurilor israeliene asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului. În prezent există numeroase speculaţii privind conţinutul cadrului actual de pace şi modificările faţă de documentul prezentat anterior de SUA.

Posibilitatea ca planul actual să fie similar cu cel respins anterior de Iran ar putea sugera o lipsă de seriozitate din partea SUA, dar o altă ipoteză este că ar reflecta o strategie a lui Trump menită să proiecteze progres diplomatic fără un avans substanţial.

Cele două părţi au făcut declaraţii contradictorii. Iranul a acuzat Statele Unite că încearcă să calmeze pieţele financiare prin amânarea unui potenţial atac asupra infrastructurii energetice iraniene. Trump a afirmat că suspendarea acţiunilor militare pentru cinci zile ar oferi timp pentru a explora posibilitatea unui acord bazat pe 15 puncte, susţinând că discuţiile recente au fost foarte bune şi productive. Iranul a negat existenţa unor negocieri directe, recunoscând doar contacte indirecte legate de o eventuală reluare a dialogului.

Planul iniţial din 2025 includea restricţii privind utilizarea fondurilor rezultate din ridicarea sancţiunilor, limitări asupra programului de rachete balistice şi condiţii stricte privind programul nuclear. Documentul prevedea transferul imediat al stocurilor de uraniu îmbogăţit din Iran, reducerea acestuia la niveluri scăzute şi dezactivarea sau distrugerea infrastructurii de îmbogăţire într-un interval scurt.

De asemenea, planul propunea dezvoltarea unui program nuclear civil iranian susţinut din exterior, cu combustibil situat în afara ţării şi supravegheat de organisme internaţionale, şi un consorţiu regional de îmbogăţire a uraniului cu participarea Iranului şi a unor state din Golf şi parteneri internaţionali.

Diplomaţii notează că unele elemente ale cadrului din 2025 ar putea fi depăşite, având în vedere rundele suplimentare de negocieri din 2026 şi consecinţele loviturilor americane asupra facilităţilor de îmbogăţire iraniene. Nu există indicii clare că o versiune semnificativ revizuită a fost prezentată oficial Iranului sau agreată de ambele părţi.

În eventualitatea reluării negocierilor, posibil în Islamabad cu implicarea Pakistanului, se aşteaptă ca discuţiile să includă teme mai largi decât programul nuclear, cum ar fi garanţii ferme împotriva viitoarelor atacuri militare şi asigurări de securitate pentru statele din Golf, inclusiv libertatea de navigaţie în Strâmtoarea Ormuz.

Pakistanul a confirmat disponibilitatea de a găzdui discuţiile, iar prezenţa unor oficiali americani de rang înalt, cum ar fi JD Vance, ar putea fi percepută ca un element de echilibru pentru partea iraniană, având în vedere scepticismul vicepreşedintelui SUA privind războiul.

Diferenţele de opinie dintre Statele Unite şi alţi membri ai G7 privind oportunitatea unui atac asupra Iranului ar putea ieşi la suprafaţă în cadrul reuniunii miniştrilor de externe de la Paris, la care va participa şi secretarul de stat american Marco Rubio. Franţa, Germania, Italia, Regatul Unit, Canada şi Japonia şi-au exprimat rezerve faţă de atacurile militare, considerându-le discutabile din punct de vedere legal şi nejustificate.

Cele şase ţări subliniază că acţionează pentru a ajuta la apărarea aliaţilor din Golf, pentru interesele naţionale din regiune şi pentru a promova libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz, dar că o intervenţie nu poate avea loc decât după încheierea unui armistiţiu.

Ce părere aveţi despre şansele unui acord de pace în 15 puncte şi despre rolul regiunii în viitoarele negocieri?