Danemarca a ales marţi 24 martie un al treilea mandat pentru Mette Frederiksen, lidera social-democrata, în ciuda dificultăţilor din sondaje. Sprijinul acordat Ucrainei şi poziţia fermă faţă de Donald Trump privind Groenlanda i-au adus recunoaştere europeană.

Alegerile anticipate s-au desfăşurat într-o zi de marţi, iar Danemarca rămâne un actor important în UE datorită tutelării Groenlandei şi a guvernului de coaliţie de centru‑stânga, care va trebui să formeze o nouă coaliţie pentru al treilea mandat al lui Frederiksen.

Blocul de stânga demisionar a ieşit în frunte, însă dreapta şi extrema dreaptă au avut un impact semnificativ. Centrul ar putea juca un rol decisiv în negocierile pentru formarea noii coaliţii, menţinând un model politic unic în Europa.

Deşi este condusă de o politiciană socialistă, Frederiksen susţine reguli mai stricte pentru solicitanţii de azil şi o apărare europeană mai dură împotriva Rusiei. În 2019 a pledat pentru o politică de migrație ultra‑restrictivă inspirată de Dansk Folkeparti, iar recent a anunţat restricţii suplimentare, inclusiv expulzarea cetăţenilor străini condamnaţi la închisoare.

Majoritatea liderilor europeni, de la Giorgia Meloni la Donald Tusk şi Friedrich Merz, susţin o abordare mai strictă a migraţiei. Reformele propuse includ creşterea cerinţelor de deportare pentru condamnaţi, etichetarea electronică a persoanelor fără permis de şedere, redeschiderea ambasadei Danemarcei în Siria şi numirea unui emisar pentru deportări.

Copenhaga vrea să exploreze un posibil centru de recepţie UE în afara blocului comunitar şi să intensifice revizuirile pentru revocarea permiselor de refugiat. Danemarca, Polonia, Italia şi alte şase ţări UE au cerut o regândire a Convenţiei europene a drepturilor omului, semnată la Roma de liderii menţionaţi.

Danemarca a respins oferta lui Donald Trump de a achiziţiona Groenlanda, subliniind că insula nu este de vânzare. Frederiksen este una dintre cele mai puternice voci europene care cere descurajarea Rusiei şi susţine ca blocul comunitar să devină independent de SUA în apărare în următorii cinci ani, deşi este puţin probabil ca UE să finanţeze în comun intensificarea apărării.

Ce părere aveţi despre această evoluţie politică în Danemarca?