Liderul nord-coreean Kim Jong Un a transmis Rusiei un mesaj ferm de susținere, asigurând că țara sa va rămâne mereu alături de Moscova, într-o scrisoare adresată președintelui rus Vladimir Putin. Informația a fost publicată miercuri de presa de stat de la Phenian.
Scrisoarea, trimisă marţi, vine ca răspuns la mesajul de felicitare transmis de Kremlin pentru realegerea lui Kim în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Afacerile Statului, cea mai înaltă poziţie în statul nord-coreean.
Phenianul va fi mereu alături de Moscova. Aceasta este alegerea noastră şi voinţa noastră de neclintit, a declarat liderul de la Phenian, potrivit AFP, preluat de Agerpres.
Relaţiile dintre Coreea de Nord şi Rusia s-au consolidat semnificativ după invazia Rusiei în Ucraina, în contextul unui acord de apărare reciprocă semnat în 2024. Potrivit analiştilor şi serviciilor de informaţii occidentale, Phenianul a trimis mii de soldaţi, în special în regiunea Kursk, dar şi armament, inclusiv obuze şi rachete cu rază lungă de acţiune, pentru a sprijini efortul de război al Moscovei.
Estimările autorităţilor sud-coreene indică pierderi semnificative în rândul trupelor nord-coreene, cu cel puţin 2.000 de militari ucişi şi alte mii răniţi.
În schimb, Coreea de Nord ar primi ajutor financiar, alimente, energie şi tehnologie militară din partea Rusiei, într-un parteneriat considerat reciproc avantajos de ambele părţi.
Astăzi, RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) şi Rusia cooperează strâns pentru a apăra suveranitatea celor două ţări, a mai transmis Kim Jong Un.
Pe fondul consolidării alianţelor, preşedintele Belarusului, Alexander Lukaşenko, urmează să efectueze o vizită oficială în Coreea de Nord, la invitaţia lui Kim Jong Un. Deşi deplasarea ar urma să dureze două zile, scopul este întărirea cooperării bilaterale.
Belarusul, la fel ca Phenianul, este un aliat apropiat al Rusiei în conflictul din Ucraina.
Recent, Kim Jong Un a declarat că ţara sa nu va renunţa niciodată la arsenalul nuclear şi a catalogat Coreea de Sud drept statul cel mai ostil, ameninţând că o va trata ca atare, într-o manieră implacabilă. Liderul nord-coreean a reafirmat luni, 23 martie, că statutul nuclear al Coreei de Nord este ireversibil şi că ţara sa nu va renunţa niciodată la programul nuclear.
Ce părere aveţi despre această alianţă între Coreea de Nord şi Rusia?
Sursa: adevarul.ro