Peste 100.000 de nord-coreeni sunt exploataţi în străinătate printr-un program de muncă sponsorizat de stat, iar Rusia este unul dintre principalele ţări care beneficiază de forţa lor de muncă ieftină.

Pentru nord-coreeni, un loc de muncă în străinătate este considerat o şansă de a câştiga bani pentru familiile lor, însă realitatea din Rusia se dovedeşte mult mai dură: lucrătorii muncesc ore lungi în condiţii insuportabile şi ajung adesea să datoreze mai mult decât câştigă, arată un nou raport al organizaţiei internaţionale pentru drepturile omului Global Rights Compliance, cu sediul la Haga.

Programul plasează peste 100.000 de nord-coreeni în aproximativ 40 de ţări, generând anual aproximativ 500 de milioane de dolari în valută pentru regimul izolat şi înarmat nuclear, cu lucrători răspândiţi în domenii precum construcţii, textile, medicină, IT, servicii alimentare şi alte industrii. Practica aduce totodată un beneficiu economic Rusiei, care se confruntă cu un deficit critic de forţă de muncă la mai bine de patru ani de la începutul războiului cu Ucraina.

Yeji Kim, consilier pentru Coreea de Nord la Global Rights Compliance, a declarat ca legăturile tot mai strânse dintre Rusia şi Coreea de Nord fac îngrijorătoare faptul că această sumă de bani finanţează ambiţiile militare ale Coreei de Nord.

Deşi Coreea de Nord neagă oficial existenţa muncii forţate, aceasta a fost documentată pe scară largă de Naţiunile Unite, Departamentul de Stat al SUA şi alte organizaţii internaţionale.

Cercetătorii au intervievat 21 de bărbaţi nord-coreeni care au lucrat sau lucrează pe şantiere în trei oraşe ruseşti. Ei sunt obligaţi să muncească până la 16 ore pe zi, aproape fără zile libere, câştigând doar aproximativ 10 dolari pe lună după deduceri şi ajungând adesea în datorii. Un lucrător de 50 de ani a spus ca trăieşte o viaţă mai rea decât vitele.

Potrivit raportului, muncitorii nord-coreeni adesea nu ştiu pentru cine lucrează după ce sunt angajaţi de companii ruseşti, în încălcarea sancţiunilor ONU. Paşapoartele lor sunt confiscate imediat şi păstrate de oficialii de securitate nord-coreeni din Rusia.

Lara Strangways, şefa departamentului de afaceri şi drepturile omului la Global Rights Compliance, a subliniat că uşurinţa cu care lucrătorii din RPD Coreea sunt transferaţi în aranjamente de muncă exploatatoare în străinătate ar trebui să fie profund alarmantă, dezvăluind nu doar durabilitatea modelului nord-coreean, ci şi slăbiciunea măsurilor actuale de aplicare şi responsabilizare.

Condiţiile de trai sunt extrem de dificile. Lucrătorii locuiesc în containere supraaglomerate, neîncălzite, infestate cu gândaci şi purici, având acces la doar unul sau două duşuri pe an.

Cei care lucrează în Rusia trebuie să atingă un cote lunare obligatorii în creştere activă, de obicei în jur de 700 de dolari, bani plătiţi direct statului nord-coreean. Orice deficit este raportat, ţinând lucrătorii într-un ciclu de datorie forţată.

Rănile şi bolile sunt adesea ignorate sau tratate doar ca obstacole în calea productivităţii.

Yeji Kim a afirmat ca abolirea muncii forţate sponsorizate de stat rămâne obiectivul final, dar nu poate fi singura soluţie atunci când lucrătorii au nevoie de protecţie astăzi.

Ce credeţi că ar trebui făcut pentru a proteja aceşti muncitori şi a stopa exploatarea lor?