Republica Moldova își consolidează reorientarea exporturilor către piața Uniunii Europene, care a devenit principala destinație pentru produsele autohtone, în timp ce dependența de piețele CSI s-a redus drastic în ultimul deceniu. Datele prezentate de autorități arată că această schimbare nu este doar una de direcție, ci una structurală, determinată de integrarea economică europeană, embargourile din trecut și adaptarea producătorilor la standarde mai stricte.

„Dacă în anul 2014 circa 50% din exporturile Republicii Moldova mergeau către țările UE, (…) în anul 2025 am reușit să atingem o cotă de 67%, iar, ca valoare nominală, aceasta s-a dublat în 10 ani. Deci vorbim despre o reorientare a exporturilor moldovenești către piețele UE, iar dacă comparăm cu cota de piață pe care o aveau țările CSI, care a fost de circa 40%, păi în 10 ani noi am ajuns la 6.8% de export destinat pentru aceste piețe”, a declarat directoarea adjunctă a Agenției de Investiții, Irina Tolstousov, în cadrul emisiunii „Eu și Uniunea Europeană” de la Moldova 1.

Aceasta a subl

Sursa: moldova1.md