Armata iraniană a declarat joi că va continua războiul cu atacuri și mai zdrobitoare și distrugătoare până la \"regretul definitiv\" și capitularea Statelor Unite și Israelului, ca reacție la amenințările președintelui american Donald Trump de a aduce Iranul în \"epoca de piatră\".

\"Cu încredere în Dumnezeu Atotputernic, acest război va continua până la umilirea voastră, dezonoarea voastră, regretul vostru definitiv și capitularea voastră\", a spus comandantul operațional al armatei iraniene, Khatam al-Anbiya, într-un comunicat difuzat de televiziunea de stat. El a adăugat că se pot aștepta la acţiuni și mai ample și mai distrugătoare.

Într-un discurs către naţiune, președintele american a afirmat că Statele Unite vor lovi \"extrem de dur\" Iranul în săptămânile următoare, susținând că Iranul este practic decimat și că SUA își vor atinge obiectivele militare. Ebrahim Zolfaqari, purtătorul de cuvânt al comandamentului operațional, a răspuns că evaluările americano-israeliene privind capacitățile militare ale Iranului sunt incomplete.

Comandamentul central american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a raportat miercuri că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran în decursul actualului conflict.