
Guvernul a adoptat prin ordonanță de urgență reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură ce intră în vigoare marţi, în contextul creşterii rapide a preţurilor la carburanţi.
Scopul este să atenueze impactul asupra consumatorilor și a sectoarelor dependente, precum transportul și agricultura. Reducerea se aplică direct consumatorilor, iar companiile care înregistrează profituri excepționale vor plăti o contribuție de solidaritate egală cu 60 % din profitul respectiv.
Impactul bugetar estimat este de aproximativ 0,61 miliarde de lei, în timp ce veniturile din contribuţia de solidaritate ar putea varia între 0,07 și 0,65 miliarde de lei. Fondurile necesare vor fi acoperite din încasările suplimentare de TVA generate de creșterea prețurilor la carburanţi, din supraimpozitarea profiturilor din exploatarea țițeiului românesc și din bugetul de stat.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a subliniat că măsura vizează exclusiv motorina și că pentru benzină nu există, deocamdată, un plan concret, deși opţiunile rămân în analiză.