
Serialul „Generația Alpha” este primul serial socio‑educativ despre bullying filmat în Republica Moldova. A fost lansat pe 3 aprilie la un cinematograf din capitală și va fi difuzat pe postul public Moldova 1; primul episod poate fi urmărit imediat după programul „Mesager”.
Povestea urmărește pe Patricia, o fetiță care încearcă să se integreze într‑o școală nouă. Actrița care o interpretează poartă același prenume și a trecut recent printr‑o experiență similară, declarând că a găsit curaj în acest proiect și că i‑a fost de mare ajutor.
Serialul este produs de Sergiu Ciorescu, tatăl Patriciei, iar regia și scenariul au fost realizate de Ilinca Stînca. Proiectul a fost dezvoltat de o casă de producție autohtonă în parteneriat cu UNICEF și Ministerul Educației și Cercetării, cu scopul de a influența pozitiv comportamentul copiilor, adolescenţilor, părinţilor și profesorilor.
Conform Barometrului învățământului, un adolescent din patru se simte exclus sau devine victimă de agresiune. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat că serialul învață copiii să gestioneze și să recunoască emoțiile, promovând modele bune de comportament.