Expoziția „Foametea din anii 1946‑1947. Istorie și memorie în Găgăuzia', organizată la Muzeul Național de Istorie din Chișinău, prezintă fotografii de arhivă, mărturii și documente care atestă amploarea foametei din acea perioadă. Conform organizatorilor, aproape jumătate dintre locuitorii satelor găgăuze au pierit de foame, iar expoziția rămâne deschisă până la 30 aprilie.

Istoricul Ignat Cazmalî, fondatorul Muzeului de Istorie din satul Avdarma, a colectat mii de documente și fotografii. În cadrul expoziției se citează că 30‑40% din populația raioanelor Comrat, Vulcănești și Ceadâr‑Lunga au murit, iar această tragedie este atribuită politicilor de foamete organizate de regimul sovietic. Anatol Țăranu, autorul cărții „Foametea în Moldova' (1993), și curatorul Ludmila Cojocaru subliniază importanța păstrării memoriei acestor evenimente.

Mărturii personale, cum ar fi povestea unui bunic și a mamei sale care au supraviețuit doar datorită unor provizii limitate, ilustrează suferința cotidiană a oamenilor. Se estimează că aproximativ 200 de mii de persoane au murit în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în acei ani, iar vizitatorii expoziției raportează că au rămas profund marcați.

Cum credeți că ar trebui să fie conservată și transmisă memoria acestor tragedii pentru a preveni repetarea lor?